DR. ANDRADA LUPȘE

PSIHOTERAPEUT RELAȚIONAL


MISIUNEA MEA
Cu toții avem de spus o poveste. 
Ea este unică, așa cum suntem și noi. Înainte de a fi spuse, poveștile trebuie descoperite, scoase la lumină, asumate, înțelese. Misiunea mea profesională este aceea de a modela procesul terapeutic și interacțiunea cu fiecare client într-o experiență transformativă, aceea în care descoperim împreună sensul și semnificația poveștii de viață.

POVESTEA MEA

Întotdeauna m-au atras poveștile de viață ale oamenilor și felul în care relațiile ne modelează viețile. Mă inspiră și ghidează faptul că ne naștem în relații, suntem răniți în relații și tot în relații găsim vindecarea. 

În cei 10 ani de experiență am descoperit că toți tânjim după conectare și vindecare emoțională. 

Principiul care îmi orientează practica terapeutică este cel ai reîntregirii sinelui. Cred cu tărie că noi toți suntem un sine întreg capabili să simțim, gândim și acționăm așa cum avem nevoie să simțim, gândim și acționăm în acel moment. Totuși, în dinamica noastră de relații de-a lungul vieții suntem nevoiți să ne adaptăm părțile sinelui pentru a păstra conectarea emoțională din relațiile noastre. Astfel, pierdem, ascundem, renegăm sau negăm părți ale sinelui nostru și în felul acesta ne pierdem autenticitatea. În interacțiunea mea cu oamenii, îi ajut să se descopere și să integreze părțile pierdute ale sinelui astfel încât să ajungă să se simtă conectați și în armonie cu ei înșiși.